Cum se poate participa la Campania Dosta!
“Dosta! Depăşeşte prejudecăţile – descoperă romii" este o campanie despre romi a Consiliului Europei / Comisiei Europene.
Campania Dosta! urmăreşte distrugerea prejudecăţilor adânc încetăţenite şi a stereotipurilor, care încă mai sunt prezente, din păcate, la majoritatea populaţiei de pe continentul european, prin promovarea unei imagini pozitive despre romi.
Campania Dosta! nu este concepută ca o acţiune exclusiv a Consiliului Europei/Comisiei Europene. Noi primim cu căldură cetăţenii din ţările participante, cât şi alţi europeni romi şi non-romi care au aceleaşi obiective cu cele ale Campaniei şi care doresc să contribuie şi să se alăture acesteia!
Dacă doriţi să vă aduceţi contribuţia există o multitudine de modalităţi de a susţine Campania, începând cu diseminarea mesajelor şi înlăturarea stereotipurilor!
Dacă lucraţi pentru guvern, municipalitate, ONG-uri sau companie privată şi doriţi să susţineţi această campanie, puteţi stabili un parteneriat cu noi. Puteţi contribui în natură sau financiar contactând Divizia romi şi călători a Consiliului Europei: info@dosta.org
Cooperarea poate consta în:
- facilitarea contactelor cu ONG-uri care lucrează cu romii în ţările participante;
- diseminarea (inclusiv electronic) a pliantelor cu Dosta! (versiunea pe hârtie poate fi solicitată Diviziei romi şi călători a Consiliului Europe);
- informarea publicului asupra activităţilor Dosta! Toate activităţile sunt deschise atât romilor cât şi non-romilor;
- diseminarea adresei de Internet: (www.dosta.org) sau operând un link la această adresă;
- facilitarea contactelor cu martori posibili în ţara dvs. sau a interviurilor video pentru a fi publicate pe website-ul Dosta!
- colectarea exemplelor de bune practici în domeniul educaţiei, cât şi a altor iniţiative ale societăţii civile care promovează integrarea romilor şi dialogul intercultural. Aceste proiecte şi iniţiative vor fi promovate pe site-ul Campaniei şi prin reţeaua Consiliului Europei şi vor participa la concursurile de proiecte din şcoli şi din societatea civilă.
Partneriatul financiar:
- Asistarea secretariatului Diviziei Roma la conceperea, producerea, distribuţia materialelor promoţionale ale Campaniei (postere etc.)
-Participarea la Festivalul regional de cultură romă prin asistenţă financiară /logistică pentru organizarea lui: Facilitarea unei locaţii pentru Festival.
- Abordarea posibililor martori romi şi non-romi (politicieni, actori, sportivi, cântăreţi locali) şi producerea unor scurte (maximum 3 minute) interviuri digitale pentru a fi diseminate pe site-ul Internet şi prin revista electronică.
Mai multe informaţii: www.dosta.org
Contact:
Divizia romi şi călători a Consiliului Europei
Persoană de contact: Ivana D'Alessandro
Adresa: Consiliul Europei
F-67075 STRASBOURG CEDEX
Centrala: [+33] (0) 3 88 41 38 54
Fax : +33 3 88 41 27 31
E-mail:
info@dosta.org