Stereotipul nr. 2: Nomazii

Romii deseori sunt percepuţi ca nişte nomazi fără griji, fără temeri semnificative: liberi să facă ce vor, iubitori de libertate, călătoresc uşor, locuiesc în corturi sau caravane şi dansează în jurul focurilor în fiecare noapte. Când le e foame fură găini de la ţărani.

Această imagine apropare romantică a romilor este departe de realitate. Numai 20% din romii europeni mai sunt nomazi, şi aceştia aproape exclusiv în vestul Europei. În secolele trecute stilul nomad nu a fost aproape niciodată o dovadă a dorinţei lor ci a persecuţiei. Expulzarea continuă este o trăsătură principală a istoriei romilor. În evul mediu, romii au fost confundaţi cu musulmanii, trebuind să înfrunte ura creştinilor europeni. Nu li se permitea să se stabilească sau să lucreze în multe ţări şi au trebuit să-şi găsească alte feluri de a trăi. Găsirea unui loc unde să rămână, casa au reprezentat temele obişnuite ale poveştilor romilor. În timpul Holocaustului, romii au fost una dintre ţintele regimului nazist, fiind trimişi în lagăre de concentrare în toată Europa. După sfârşitul comunismului mulţi romi au fost persecutaţi etnic. Din nou mişcarea lor a fost percepută ca o migrare, nu ca o formă de a-şi salva vieţile. După căderea zidului Berlinului nenumăraţi romi din estul şi sudul Europei au fost victimele violenţelor, evacuărilor, distrugerilor de proprietate şi chiar a crimei.

De-a lungul secolelor când se stabileau, deseori trebuiau să-şi abandoneze tradiţiile şi cultura romani. Mulţi dintre romi au făcut acest lucru alegând calea asimilării. Mulţi dintre cei care au preferat să-şi menţină stilul de viaţă nomad au devenit victime ale politicilor de asimilare forţată de la începutul sec. XVIII-lea. În timpul comunismului majoritatea nomazilor rămaşi au fost stabiliţi într-un loc cu forţa.